Asociația Divers strânge alimente pentru familii nevoiașe până pe 20 decembrie
În perioada până pe 20 decembrie, pentru al treilea an consecutiv, se derulează campania „Orașul ajută ca nimeni să nu rămână flămând!”, prin care se colectează fonduri și alimente neperisabile. Acțiunea vizează sprijinirea familiilor vulnerabile din comunitate.
Președintele Asociației Divers, Koreck Mária, explică modul în care se pot aduce donațiile: „Strângem alimente neperisabile, în primul rând pentru aceste familii, pe strada Călărașilor nr. 18, în fiecare zi între ora 14.00 și 16.00 și sâmbăta între 10.00 și 14.00, ca să le ajungă, dacă se poate, până în primăvară.”
Ajutoarele sunt distribuite săptămânal către 27 de familii aflate în dificultate, printre care persoane în vârstă, familii numeroase și mame singure cu copii, unele fără acces la condiții de bază, precum apă sau electricitate. „Sunt persoane în vârstă sau cu mulți copii, ori unde mama este singură cu copiii, și trăiesc în condiții foarte proaste: unii fără apă, fără electricitate, dar și în spații foarte aglomerate, chiar și în cazul în care unii au loc de muncă,” adaugă Koreck Mária.
Conform radiomures.ro, donațiile bănești sunt de asemenea binevenite, iar cei interesați să contribuie pot contacta Asociația Divers prin pagina de Facebook sau la numărul de telefon 0265 311727 pentru a afla cum pot sprijini campania.