getFirstMediaUrl('post', 'featured'); ?>
La cea de-a VI-a ediție a concursului național „Nicio baterie la gunoi!”, organizat de Asociația Volens, au fost colectate și trimise la reciclare peste 4.000 de kilograme de baterii și acumulatori uzați. Programul național de educație climatică Patrula de Reciclare, cu sprijinul SisCoBat, a susținut această inițiativă care implică școli din întreaga țară și promovează protecția mediului.
👉Record de baterii reciclate și școli implicate în competiție
Potrivit Ada Lungu, președintele Asociației Volens, această ediție a înregistrat cea mai mare cantitate de baterii colectate vreodată într-o competiție organizată la nivel național. „La această ediție s-a colectat o cantitate record de baterii și acumulatori uzați. Echipele din aproximativ 60 de școli din întreaga țară au reușit să trimită la reciclare 4 tone de astfel de deșeuri”, explică Ada Lungu pentru Radio Târgu Mureș.
Școala gimnazială Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea a ocupat primul loc, după ce a reciclat 1300 kg de baterii. Pe locul al doilea s-a clasat echipa Liceului Tehnologic Puskás Tivadar din Ditrău, Harghita, care pentru prima dată a participat și a colectat peste 700 kg de deșeuri, contribuind semnificativ la această performanță.
👉Implicarea comunității și impactul asupra elevilor
Cristina Hadâmbu, directoarea Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar” din Ditrău, subliniază efortul comunității și al cadrelor didactice în succesul obținut. „Avem o comunitate foarte deschisă și care se implică, dar ne implicăm noi ca și cadre didactice. Pur și simplu s-au dus, adică noi i-am motivat, profesorii le-au explicat cât de important e să avem grijă de mediul înconjurător. Și credeți că au înțeles copiii? Cei care au participat, sigur, și acea valoare pe care o câștigi și la un moment dat o distribuiți altora”, afirmă directoarea.
Premiul acordat de această competiție este considerat un rezultat al colaborării și al conștientizării mediului, iar impactul în rândul elevilor și comunității va fi unul pozitiv, mai ales că premiul stimulează învățarea și responsabilitatea ecologică.